X

Director Executiv Adjunct - Mihai Dragoș Brăteanu

 Directorul executiv adjunct (economic) coordonează activitatea din domeniul economic şi administrativ şi  îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
 
a) asigură desfăşurarea activităţii financiar-contabile conform legii;
 
b) întocmeşte lucrările de planificare financiară;
 
c) coordonează activitatea de control financiar preventiv propriu al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Suceava;
 
d) asigură îndeplinirea tuturor obligaţiilor financiare ale instituţiei faţă de stat;
 
e) coordonează activitatea de inventariere anuală a patrimoniului centrelor din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Suceava şi analizează propunerile privind casarea mijloacelor fixe şi scoaterea din uz a obiectelor de inventar;
 
f) organizează activitatea de aprovizionare la nivelul instituţiei şi activitatea de exploatare, întreţinere şi reparaţii a mijloacelor de transport auto;
 
g) controlează modul de folosire a bunurilor şi ia măsuri pentru întreţinerea şi repararea acestora, precum şi pentru scoaterea din inventar a bunurilor uzate pe care le valorifică potrivit dispoziţiilor legale;
 
h) face propuneri privind planul de reparaţii pentru bunurile imobile şi mijloacele de transport aflate în patrimoniul instituţiei.

Inapoi