X

RAPORT DE ACTIVITATE AL DGASPC Suceava 2017

RAPORT ACTIVITATE 2017

 

 

PROTECŢIA COPILULUI

 

Prevenirea abandonului şi separării copilului de familia sa

 

-în baza convenției de colaborare încheiată cu DGASPC Suceava, Fundația ”Hope and Homes for Children România” a  alocat suma de 45.000 lei pentru 49 copii proveniţi din familii aflate în situaţie de risc, în vederea prevenirii separării copilului de familia sa; totodată, în baza acestei convenții a fost acordată suma de 47.600 lei pentru reintegrarea a 20 copii din sistemul de protecţie în familia naturală;

-în vederea prevenirii separării copiilor de familia sa, Fundația ”Hope and Homes for Children România” a costruit o casă pentru o familie cu 6 copii din comuna Costâna, cu venituri reduse;

-a fost organizată o acțiune având tema ”Viața intimă – bolile cu transmitere sexuală și măsuri contraceptive” la care au participat 12 tineri aflați în plasament la asistenți maternali profesioniști.

 

Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării şi exploatării; prevenirea fenomenului de violenţă în familie

 

-au fost înregistrate un număr de 741 sesizări de violenţă în familie, din care 540 au fost confirmate (457 cazuri de neglijare, 27 de abuz fizic, 12 cazuri de abuz sexual, 44 cazuri de abuz emoţional).

Din cele 540 cazuri confirmate de copii abuzați/neglijați, 132 au intrat în sistemul de protecție, 28 copii au fost admiși în Centrul multifuncțional destinat victimelor violenței în familie Gura Humorului iar 380 copii au fost menţinuţi în familie, cu acordarea de servicii de specialitate și monitorizare;

- în perioada 1-19 noiembrie 2017, DGASPC Suceava a derulat Campania ”19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor”, în colaborare cu parteneri publici și privați, având ca scop informarea, implicarea, conștientizarea și consultarea comunității, instituțiilor publice și private în vederea identificării, prevenirii și combaterea tuturor formelor de violență exercitate asupra copiilor în familie, școală, comunitate, efectele violenței și abuzurilor asupra copiilor, cunoașterea drepturilor copilului și a instituțiilor care au atribuții în problematica violenței asupra copiilor.

În cadrul acestei campanii, au fost derulate următoarele acțiuni: discuții libere, dezbateri cu specialiști și voluntari, vizionarea de filme educative, concursuri de desene tematice, lecturarea de povești motivaționale, afișe create de copii, vizionarea de materiale video, jocuri interactive, competiții sportive;

-în cadrul serviciilor de tip rezidențial au fost organizate activități cu tema ”Spune NU violenței”, ”Victime și agresori în familie”, ”Violența nu educă”, având ca scop prevenirea și combaterea violenței în rândul copiilor și tinerilor, precum și cunoașterea cauzelor și efectelor abuzului;

-în cadrul DGASPC Suceava funcționează Centrul multifuncțional Gura Humorului, destinat victimelor violenței în familie, de serviciile căruia au beneficiat în anul 2017 un nr. de 52 persoane (copii și persoane adulte);

-au fost realizate 99 rapoarte de evaluare psiho-socială având ca obiectiv divorțul sau ordinul de protecție.

 

Susţinerea şi promovarea adopţiei naţionale ca proces social complex, prin asigurarea fiecărui copil eligibil pentru adopţie şansa de a avea o familie

 

-au fost evaluate un număr de 42 familii care doresc să obțină atestatul de familie adoptivă

- în anul 2017 au fost atestate ca apte să adopte un număr de 42 familii;

- 60 familii ai căror copii urmează să fie adoptați au fost consiliate cu privire la efectele adopției;

-au fost încuviințate un nr. de 34 adopții naționale, o adopție internațională, pentru 36 copii din sistemul de protecție a fost stabilită măsura încredințării în vederea adopției și au fost deschise  proceduri de adopție pentru 54 copii;

-un nr. de 40 familii au vizionat profilele publice a copiilor adoptabili;

-serviciul adopții și post adopții monitorizează un nr.de 79 adopții (monitorizarea se face trimestrial, timp de 2 ani după adopție);

-cu ocazia Zilei naționale a adopției, DGASPC Suceava a organizat un eveniment dedicat familiilor adoptive, care a avut ca scop promovarea unei imagini pozitive a adopției naționale. La acest eveniment au participat 40 părinți și 26 copii adoptați.

 

Dezvoltarea și diversificarea serviciilor  alternative la îngrijirea instituţională

 

- a fost revizuit stadiul de realizare a obiectivelor propuse în Planul Individualizat de Protecție pentru 427 copii aflați în plasament la asistenți maternali profesioniști (53 cu finalitate adopția, 192 cu finalitatea reintegrare în familie și 182 cu finalitate integrare socio-profesională);

- au fost organizate cursuri de formare profesională la care au participat 75 persoane, în urma cărora au fost atestați 61 asistenți maternali profesioniști;

-a fost evaluată performanța profesională pentru 392 asistenți maternali profesioniști;

- a fost întocmită evaluarea anuală a activității pentru 213 asistenți maternali profesioniști;

-au fost reînnoite 101 atestate de asistenți maternali profesioniști;

-DGASPC Suceava are în evidență un număr de 369 asistenți maternali profesioniști, cu copii în plasament;

-la data de 31.12.2017 se aflau în sistemul de protecţie 1091 copii/tineri care beneficiau de măsuri de tip familial (65%) şi 580 copii/tineri care beneficiau de măsuri de protecţie de tip rezidenţial în servicii din structura DGASPC Suceava și servicii rezidențiale private (35 %).

 

Îmbunătăţirea serviciilor oferite de către DGASPC Suceava

 

- la sfârșitul anului 2017, în Registrul Procedurilor sunt înregistrate un număr de 269 proceduri operaționale și de sistem, care au fost elaborate, verificate, avizate și aprobate (pentru servicii destinate copiilor și aparatul propriu al DGASPC Suceava);

-au fost evaluate și s-au primit rapoarte favorabile/licențieri pentru un număr de 34 servicii sociale furnizate de DGASPC Suceava, destinate copiilor/tinerilor;

-au fost distribuite în comunitate pliante și au fost organizate întâlniri la nivelul comunităților locale și a școlilor din județ, prin care au fost prezentate serviciile oferite de către echipele mobile copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și copiilor cu dizabilități.

Dezvoltarea de parteneriate publice/private având ca grup țintă copiii aflați în situație de risc din comunitate și cei din sistemul de protecție

 

-DGASPC Suceava a încheiat o convenție de parteneriat cu Centrul Școlar de Educație Inclusivă ”Sf. Andrei” Gura Humorului, care are ca scop asigurarea condițiilor optime de derulare a procesului de învățământ prin implicarea și responsabilizarea părților în educația elevilor;

-a fost încheiat un protocol de colaborare cu Fundația ”Te aud România”, în vederea sprijinirii și promovării activităților în domeniul social, la nivelul județului Suceava;

-DGASPC Suceava a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, având ca scop aplicarea Legii 141/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic de Semnalări (SIS) și participarea României la SIS cu privire la persoanele dispărute;

-a fost încheiat un parteneriat cu Asociația EUROACTIV, având ca scop organizarea de activități culturale, educative și integrare în societate a tinerilor defavorizați și a grupurilor defavorizate, precum și dezvoltarea abilităților pentru copiii și tinerii proveniți din familii defavorizate, care au beneficiat de măsuri speciale de protecție;

-DGASPC Suceava a încheiat un protocol cu Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, având ca obiect colaborarea în vederea îmbunătățirii calității vieții persoanelor aflate în dificultate;

- DGASPC Suceava a încheiat un protocol de colaborare cu Asociația „Lumină Lină” Suceava, Centrul social de Zi „Sfânta Vineri”, având ca scop cooperarea în vederea sesizării cazurilor sociale apărute la nivelul municipiului Suceava (copii proveniți din familii aflate în dificultate, familii dezorganizate, familii sărace, familii monoparentale, aflați în situații de risc de abandon familial, abandon școlar, abuz și neglijență).

 

Monitorizarea şi iniţierea de acţiuni destinate copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinatate

 

-DGASPC Suceava are în evidenţă un număr de 8898 copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, proveniţi din 6559 familii, din care: 1631 copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 6603 copii cu un părinte plecat la muncă în străinătate și 664 copii cu părinte unic susţinător plecat la muncă în străinătate);

-în perioada 01.08.2017 – 17.08.2017, în cadrul proiectului ”Luna Diasporei”, DGASPC Suceava, prin echipele mobile, a inițiat acțiuni privind promovarea problematicii copiilor ai căror părinţi sunt plecați la muncă în străinătate, precum dezbaterea legislației în domeniu, la care au participat: d-na Sandra Pralong consilier prezidențial al președintelui României, repezentanți ai autorităţilor publice locale, școli, grădiniţe, biserică, poliţie, instituţii de cultură,  asociaţii umanitare, specialişti (psihologi, asistenţi sociali, consilieri şcolari), mass-media suceveană, părinți care au fost plecați la muncă în străinătate, cu copii rămași în țară.

În urma acestei acțiuni, a fost publicat un Ghid al părinților plecați la muncă în străinătate, care a fost distribuit primăriilor, specialiștilor, instituțiilor și asociațiilor partenere, mass-media suceveană;

-cu ocazia acțiunii ”Luna Diasporei”, echipele mobile au organizat întâlniri între părinți/reprezentanți legali ai copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate;

- în cadrul echipelor mobile au fost organizate ședințe de lucru privind noile proceduri de admitere și monitorizare a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate;

-cele 3 echipe mobile care funcţionează în structura DGASPC Suceava au acordat servicii de specialitate unui număr de 68 copii din comunitate ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate (consiliere în terapii de recuperare, consiliere psihologică şi juridică).

 

-Prevenirea traficului de persoane în rândul copiilor/tinerilor din sistemul de protecție

-Prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri în rândul copiilor și tinerilor din sistemul de protecție

-Dezvoltarea de servicii acordate copiilor străzii, copiilor implicaţi în comiterea de fapte antisociale, precum și copiilor traficați și refugiați

 

-au fost făcute demersurile necesare în vederea repatrierii a 11 copii (7 copii identificați în Germania, 3 copii în Marea Britanie, 1 copil în Italia );

-pentru 22 minori refugiați din Irak au fost demarate procedurile pentru obținerea unei forme de protecție (statut de refugiat sau protecție subsidiară);

-a fost asigurată reprezentarea legală pentru 25 minori refugiați și au fost asistați la procedurile de acordare a unei forme de protecție;

-3 minori identificați neânsoțiți pe teritoriul României au fost transferați în alte țări, în vederea reîntregirii familiei;

-un număr de 5 minori refugiați care nu au primit o formă de protecție și un minor care a primit protecție subsidiară, care s-au adresat Judecătoriei Rădăuți, au fost asistați de o persoană din cadrul DGASPC Suceava;

-doi minori au fost preluați de la DGASPC Arad și au fost duși în Centrul regional de cazare și proceduri pentru solicitanții de azil Rădăuți;

-un minor refugiat din Ucraina, aflat în plasament în Casa de tip familial Alma Mater Siret, este reprezentat legal de o persoană din cadrul Serviciul juridic și contencios;

-a fost încheiat un protocol de colaborare cu Centrul Educativ Buziaș, având ca obiectiv asigurarea cadrului de colaborare în vederea desfășurării de programe și acțiuni care să contribuie la facilitarea reintegrării sociale a copiilor/tinerilor care au executat măsura educativă a internării într-un centru educativ;

-în cadrul serviciilor de tip rezidențial au fost organizate în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Suceava activități cu tema ”Delincvența juvenilă și victimizarea minorilor, între responsabilitate și decizie”;

-în serviciile de tip rezidențial au fost organizate seminarii având ca teme: educația prin sănătate, bolile cu transmitere sexuală, prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihotrope, prevenirea și combaterea actelor antisociale, a violenței și a traficului de persoane;

-au fost introduși în program de consiliere un număr de 3 agresori minori, la recomandarea Tribunalului Suceava;

-Serviciul asistență maternală a organizat Campania on-line ”Alege să prețuiești sau să strivești!”, organizată în colaborare cu  Agenția Națională împotriva Traficului de persoane-Centrul regional Suceava, la care au participat 15 asistenți maternali profesioniști și 20 copii/tineri;

- au fost organizate acțiuni: ”STOP traficului de ființe umane”, ”Start - o viață de calitate în siguranță”, în cadrul cărora au fost inițiate dezbateri pe tema traficului de persoane, violență domestică, exploatare prin muncă, exploatare sexuală, lipsa egalității de șanse, în vederea informării și conștientizării asupra fenomenului de trafic de persoane;

-la Centrul de plasament ,,Speranţa” Suceava au fost oraganizate activităţi educative cu diferite teme: importanţa diplomei de absolvent în găsirea unui loc de muncă, delicvenţa juvenilă, comunicare fără violenţă verbală sau fizică, informare cu privire la riscurile consumului de droguri;

-copiii și tinerii din Centrul de Plasament ,,Mihail și Gavril,, Solca au participat la dezbaterea ,,Riscurile consumului de droguri,, organizată în colaborare de lucrătorii postului de poliție Solca;

-un număr de 20 copii ai străzii au beneficiat de servicii de specialitate în  cadrul Așezământului de zi și de noapte pentru  copiii străzii Fălticeni și în Centrul de primire în regim de urgență pentru copilul abuzat, exploatat, neglijat Suceava;

-beneficiarii Centrului de Plasament ,,Mihail și Gavril,, Solca au participat la o activitate cu privire la delincvența juvenilă, fuga din centru și riscurile la care se expun atunci când pleacă din centru spre destinații necunoscute, având ca invitați reprezentanți ai IPJ Suceava;

-a fost încheiat un acord de parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, având ca obiectiv cooperarea pentru implementarea activităților din proiectul Antitrafic Net Suceava.

 

Combaterea riscului de excluziune socială a copiilor cu dizabilități

 

-echipele mobile care funcţionează în structura DGASPC Suceava au acordat servicii de specialitate unui număr de 128 copii cu dizabilităţi din comunitate (logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică şi socială, recuperare) şi familiilor acestora (transfer competenţe şi cunoştinţe specialist-familie în ceea ce priveşte metodele eficiente de recuperare, terapie şi reabilitare);

-echipele mobile oferă servicii de consiliere psiho-socială, logopedie și kinetoterapie beneficiarilor Asociației “Freamăt de speranță“;

-echipele mobile consiliază și instruiesc persoane care au în îngrijire copii cu dizabilități și copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și desfășoară acțiuni de promovare a acestora;

-8 copii cu dizabilități severe au fost evaluați la domiciliu din punct de vedere psiho-medico-social și au fost acordate servicii de consiliere de suport pentru familia acestora;

-echipele mobile oferă informațiile necesare și sprijină copiii/părinții acestora în vederea orientării școlare, obținerii actelor de identitate și medierea conflictelor apărute în cadrul școlilor;

-în structura DGASPC Suceava funcționează un centru de zi destinat copilului cu dizabilități, de serviciile căruia au beneficiat un număr de 46 copii din comunitate;

-de serviciile centrelor de recuperare destinate copiilor cu dizabilități au beneficiat  un număr 206 beneficiari din comunitate și din sistemul de protecție;

-un număr de 2446 copii cu dizabilități  au fost încadrați într-un grad de handicap; aceștia au beneficiat de consiliere socială și li s-a întocmit planuri de abilitare/reabilitare individualizat;

-specialiștii din cadrul Serviciului de  evaluare complexă copii au organizat întâlniri cu reprezentați ai școlilor speciale din județul Suceava, Primăriei Suceava, CJRAE Suceava, DSP Suceava și asistenții sociali/referenții sociali de la 101 primării din județul Suceava, în cadrul cărora au fost discutate modificările noului pachet legislativ privind copiii cu dizabilități;

-DGASPC Suceava a solicitat primăriilor din județ să numească un responsabil de caz pentru copiii cu dizabilități din comunitatea administrativ–teritorială respectivă;

-a fost elaborat un Protocol de colaborare între Consiliul Județean Suceava, DGASPC Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava, CJRAE, Serviciul de Ambulanță Județeană, privind atribuțiile în evaluarea copiilor proveniți din familii cu venituri reduse, precum și a celor nedeplasabili;

- echipele mobile au organizat acțiuni se sensibilizare a comunității în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilități care au nevoie de intervenții chirurgicale sau proteze;

-la data de 31.12.2017, DGASPC Suceava avea în evidență un nr. de 2336 copii încadrați în grad de handicap, din care: gradul grav-1180, gradul accentuat – 689, gradul mediu- 435, gradul ușor – 32.

 

Susţinerea acţiunilor de incluziune socială pentru tinerii care urmează să părăsească sistemul de protecţie

 

-în baza convenției de colaborare încheiate cu DGASPC Suceava, Fundația ”Hope and Homes for Children România” (HHC) a acordat suma de 28.000 lei pentru 13 tineri care au părăsit sistemul de protecţie, cu scopul sprijinirii în vederea integrării socio-profesionale;

-în structura DGASPC Suceava funcţionează ateliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi terapie ocupaţională (tâmplărie, ţesătorie și împletituri, pictură-sculptură), de serviciile cărora au beneficiat un nr. de 87 copii și tineri din sistemul de protecţie;

-pentru fiecare copil sau tânăr care părăseşte sistemul de protecţie, DGASPC Suceava acordă o sumă de bani echivalentă cu salariul minim pe economie, în conformitate cu legislaţia în vigoare; în anul 2017 au ieșit din sistemul de protecție un nr. de 150 copii și tineri;

-în anul 2017 au beneficiat de serviciile Centrului social cu destinație multifuncțională Gura Humorului un număr de 22 tineri care au părăsit sistemul de protecție, în vederea inserției socio-profesionale;

-Serviciul asistență maternală a întocmit și distribuit copiilor din serviciile de tip familial pliante care conțin informații privind accesul pe piața muncii a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție (model CV Europass, model scrisoare intenție, agențiile de ocupare a forței de muncă etc);

-a fost încheiat un protocol de colaborare cu AJOFM Suceava având ca scop asigurarea accesului liber pe piața forței de muncă, informarea și consilierea tinerilor și copiilor cu vârsta peste 16 ani, apți de muncă, proveniți din sistemul de protecție;

- a fost încheiat un Parteneriat de colaborare  cu Asociația de ajutoare a copiilor și tinerilor dotați, talentați din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „EURACTIV” Suceava, având ca obiectiv implementarea de activități culturale, educative și de integrare în societate a tinerilor defavorizați și a grupurilor defavorizate;

-au fost promovate activitățile de terapie ocupațională realizate de către beneficiarii Serviciilor Multifuncționale Gura Humorului în cadrul evenimentelor de la ,,Zilele Humorului,” în colaborare cu Fundația ,,Te aud România”.

 

-Conștientizarea și sensibilizarea comunităţii privind problematica copilului aflat în situaţie de risc

-Asigurarea resurselor necesare în vederea respectării dreptului la odihnă, prin derularea unor activităţi recreative

 

-s-a desfășurat Campania ,,Porţi Deschise”, organizată de Consiliul Judeţean Suceava şi D.G.A.S.P.C. Suceava, având ca scop deschiderea mai largă şi  implicarea familiilor şi comunităţii în ceea ce priveşte activităţile şi preocupările beneficiarilor şi ale specialiştilor; aceste acțiuni au fost desfășurate în toate centrele din cadrul D.G.A.S.P.C. Suceava pentru a prezenta comunităţii activităţile şi realizările beneficiarilor și serviciile oferite acestora;

-în luna decembrie  a fost organizată o acțiune care a avut ca scop aniversarea a 20 de ani de la înființarea DGASPC Suceava, la care au fost invitați și au participat: d-nul Gheorge Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, d-nul Marin Gheorghe Niță, d-nul Viorel Seredenciuc - vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava, d-na Irina Vasilciuc, administrator public al județului Suceava, domnul Petru Tănase – secretarul Consiliului Județean Suceava, președințe al Comisiei pentru protecția copilului Suceava și foști președinți ai Comisiei pentru protecția copilului, actualul și foști directori ai DGASPC Suceava, precum și reprezentanți ai unor instituții publice și private, colaboratori ai DGASPC Suceava;

-cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, DGASPC Suceava a organizat  a XII-a ediție a evenimentului ”Deschide ochii…..! Deschide inima!”, organizat în colaborare cu parteneri publici și privați. În cadrul acestei acțiuni, au fost organizate momente artistice și expoziţii de produse confecţionate de copii și persoane adulte cu dizabilități din sistemul de protecţie, a ONG-urilor și din cadrul Spitalului de Psihiatrie Siret;

-în data de 2 August, DGASPC Suceava a avut ca oaspeți o delegație din Germania, condusă de președintele Regiunii Schwaben - Jurgen Reichert, din care a făcut parte și d-nul Otto Hallabrin, directorul      Institutului     Bukowina        din      Augsburg;
La discuții au participat conducerea și  specialiști din cadrul aparatului propriu și din cadrul consiliului județean, șefi de centre, reprezentanți ai Așezământului ”Sfântul Leontie” Rădăuți, Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan” Suceava, Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, Spitalului de Psihiatrie Siret, medici psihiatri și psihologi, invitați de specialitate din cele două regiuni prietene

Această delegație a vizitat servicii de tip rezidențial din structura DGASPC Suceava, destinate copiilor și persoanelor adulte;

-în colaborare cu Asociația Lindenfeld, se implementează proiectul educațional ”Ajungem Mari”, prin derularea de programe educaționale și socio-recreative pentru copiii aflați în sistemul de protecție și în familii beneficiare de servicii sociale;

-echipele mobile au desfășurat acțiuni de promovare a copiilor cu dizabilități și a copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, prin participarea la diverse evenimente organizate în comunitate;

- în luna decembrie 2017, în cadrul acțiunii ”Dăruind vei dobândi” s-au desfășurat acțiuni caritabile în parteneriat cu ONG-uri și școli, având ca scop sensibilizarea şi informarea comunităţii (şcoală, familie, societate) cu privire la problematica copiilor din medii defavorizate şi a persoanelor cu nevoi speciale precum şi cu privire la importanţa respectării drepturilor şi nevoilor acestora;

-în cadrul serviciilor de tip rezidențial au fost organizate activități sportive, de socializare și de formare deprinderi de viață;

-4 beneficiari din cadrul Complexului de recuperare neuro-psiho-motorie ”Blijdorp-O Nouă Viață” Suceava au participat la Jocurile Naționale Special Olympics, desfășurate în municipiul Baia Mare;

-copii şi tineri din sistemul de protecție au participat la competiţii de baschet, tenis de masă şi fotbal în cadrul evenimentului ,,DISABLES PERSONS OLYMPICS”,  unde au obţinut locul II;

-un grup de 6 copii și tineri din servicii de tip rezidențial s-a clasat pe locul 8 din 48 echipe la etapa națională a concursului ”First Lego League România”;

-DGASPC Suceava a organizat acțiuni în colaborare cu postul de televiziune Intermedia Suceava, pentru sărbătorirea zilei de naștere a unor copii cu dizabilități, încadrați într-un grad de handicap;

-Comitetul femeilor active Gura Humorului a organizat o excursie la care au participat beneficiari ai Echipei mobile Gura Humorului;

-Complexul de recuperare Neuro-Psiho-Motorie ,,Blijdorp-O nouă viaţă” Suceava în parteneriat cu Asociaţia Blijdorp România au marcat pentru al patrulea an consecutiv Ziua Internaţională de conştientizare a Autismului. Acţiunile propuse pentru această zi au constat în activităţi motorii (cros, aruncarea mingii la coşul de baschet şi cursă de obstacole), expoziţie cu fotografii realizate de un copil diagnosticat cu autism şi o acţiune de hipoterapie pentru beneficiarii cu tulburări de spectru autist;

-Complexul de recuperare  Neuro-Psiho-Motorie ,,Blijdorp-O nouă viaţă” a fost vizitat de o delegaţie formată din reprezentanţi ai Irlandei de Nord, Slovacia, Turcia şi România, parteneri în cadrul unui curs de formare de nivel european pentru mentori comunitari, care să ofere mentorat unor categorii dezavantajate în vederea îmbunătăţirii nivelului lor de incluziune socială şi creşterii şanselor de angajare, prin utilizarea unor tehnici inovatoare;

-în baza protocolului de colaborare cu Fundaţia ,,EAGLE HOUSE” Siret, beneficiari ai Casei de tip familial ,,Alma Mater” şi Centrului Terapeutic Modular pentru Copilul cu Nevoi Speciale ,,Ama Deus”Siret au primit cadouri şi  împreună cu voluntari din cadrul fundaţiei au participat la acţinile specifice desfăşurate cu ocazia Sărbătorilor Pascale și a celor de Crăciun;

-în cadrul Serviciilor Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni au avut loc campanii de sensibilizare a opiniei publice, organizarea de acţiuni în cadrul parteneriatelor de colaborare cu diverse instituţii din comunitate (poliţia de proximitate, Clubul copiilor, şcoala Filadelfia, Fundaţia Cristos pentru România, Romfour);

-în cadrul Proiectului Interjudeţean ,,Armonie şi mişcare” oraganizat de CSEI ,,Sf. Andrei” Gura Humorului în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, un număr de 5 beneficiari ai centrelor de zi au participat la activităţile organizate sub genericul ,,Joc, mişcare, armonie şi sănătate”;

-Asociaţia Blijdorp România, Asociaţia Părinţilor cu Copii cu Nevoi Speciale şi Fundaţia Cristos pentru România au organizat evenimentul prin care s-au sărbătorit 15 ani de existenţă a Complexului de Recuperare  Neuro-Psiho-Motorie ,,Blijdorp-O nouă Viaţă” Suceava şi Ziua Internaţională a Copiilor. La eveniment au fost prezenţi: domnul Kamiel Janssens, preşedinte al Asociaţiei Blijdorp Belgia, d-na Crestine Van Mol, vicepreşedinta Asociaţiei Blijdorp Belgia și reprezentanți ai OPA și a unor instituții publice;

-au fost încheiate 5 contracte de voluntariat pentru desfășurarea de activități cu beneficiarii seviciilor sociale din structura DGASPC Suceava;

-DGASPC Suceava a încheiat un parteneriat educațional de colaborare  cu Asociația de ajutoare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava, având ca scop organizarea și desfășurarea Concursului județean „Vocea Bucovinei” ;

-DGASPC Suceava a încheiat un parteneriat cu Muzeul Bucovinei Suceava având ca scop acordarea de lecții de pictură și desen copiilor din sistemul de protecție;

-DGASPC Suceava a încheiat un acord de Parteneriat cu Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu Suceava, care are ca scop organizarea de evenimente artistico-educative şi acţiuni caritabile la nivel local şi judeţean, în cadrul priectului „Mereu Împreună” ;

- a fost încheiat un parteneriat cu Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava și SC Media Ten Productions Suceava – TV Plus Suceava în vederea organizării de evenimente artistice, educative și acțiuni caritabile în cadrul proiectului ”Să fim mai buni”, dedicate copiilor aflați în dificultate;

- a fost semnat un parteneriat cu Liceul Teologic ”Vasile Gherasim” Marginea, având ca scop organizarea și desfășurarea de activități extracuriculare în cadrul proiectului ”Tezaurizând comorile satului”, la care să participle copii și tineri din sistemul de protecție;

-15 beneficiari de la Centrul de Plasament ,,Mihail și Gavril,, Solca au participat la proiectul ,, Aruncă Grijile la Coș,, activitate ce s-a desfășurat în colaborare cu Asociația pentru Promovarea Educației Elementare Botoșana în baza unui acord de parteneriat;

-trei  grupuri de tineri  români, francezi și germani din sistemul de protecție, însoțiți de  specialiști în protecția copilului din cele trei țări,  se întâlnesc în  fiecare an, având ca scop să studieze, să descrie, să analizeze şi să compare diverse aspecte ale regiunilor din care provin sub aspectul diversității lingvistice, geografice, cultural-istorice, religioase, al tradițiilor și  obiceiurilor specifice fiecarei regiuni precum și consolidarea  unei relații autentice de prietenie și colaborare;

-un număr de 7 beneficiari din cadeul serviciilor de tip rezidențial au participat la Tabăra de meșteșuguri artistice tradiționale ,,Fără limite-împreună întru tradiție,, desfășurată la Sibiu;

- Clubul Rotary Bucovina Suceava a organizat concertul în aer liber ,,Simfonii de toamnă,,. Sumele obținute în urma concertului au fost utilizate la achiziționarea unui microbuz cu rampa adaptata pentru beneficiarii Complexului de Recuperare  Neuro-Psiho-Motorie ,,Blijdorp România-O Nouă Viață,,;

-beneficiari ai Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului au participat la concursul sportiv ”Crosul Toamnei”, organizat în  parteneriat cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Sf. Andrei,, Gura Humorului;

-în cadrul  Centrului de plasament ,,Speranţa” Suceava au avut loc activităţi educative cu tema ,,Conştientizarea importanţei rezultatelor şcolare  şi absenţelor de peste an în promovarea clasei” ;

- copii din cadrul Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului au participat la spectacolul ”Sunt român din Bucovina”, dedicat Zilei României și Zilei Bucovinei;

-au fost organizate acțiuni specifice cu ocazia zilelor de 1 și 8 Martie, sărbători Pascale, 1 Iunie, sărbătorilor de Crăciun, la care au participat copii/tineri din sistemul de protecție.

 

Creşterea calităţii serviciilor oferite prin perfecţionarea personalului de specialitate

 

- DGASPC Suceava a organizat un curs intern de formare profesională pentru personalul care lucrează direct cu copilul, la care au participat 206 persoane (educatori, instructori educație, supraveghetori de noapte, inspectori de specialitate, psihologi, logopezi);

-Organizaţia Salvaţi Copiii filiala Suceava a organizat în zilele de 8 şi 9 iunie sesiuni de informare pentru personalul din cadrul DGASPC Suceava pe domenii de asistenţă socială, psihologie, legislaţie şi comunicare cu beneficiarul şi în echipa interdisciplinară, în vederea creşterii performanţelor profesionale;

-a fost încheiat un acord de parteneriat cu Asociația Centrul de resurse și Formare în profesiuni sociale PRO VOCAȚIE, având ca scop asigurarea resurselor materiale necesare desfășurării programului de formare profesională în calificarea de educator specializat;

-2 specialiști au participat la un workshop regional având ca temă implementarea unui sistem de elaborare de politici publice în domeniul incluziunii sociale;

-o persoană a participat la conferința internațională ”Contractarea serviciilor sociale furnizate de ONG în Uniunea Europeană”;

-o persoană a participat la un curs cu tema ”Reforma sistemului național de achiziții publice, noile reglementări legislative și instituționale”;

-4 persoane au participat la Conferinţa Regională ,,Soluţii eficiente pentru susţinerea economiei sociale”, eveniment organizat de Asociaţia Biosilva în parteneriat cu Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Filiala Judeţeană Botoşani a Asociaţiei Comunelor din România şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii ,,Ştefan cel Mare” Suceava la Auditorium ,,Joseph Schmidt” Suceava;

-o persoană din cadrul Complexului de recuperare Neuro-Psiho-Motorie ,,Blijdorp-O nouă Viaţă” Suceava a participat la cursul de formare ,,Tehnici de Advocacy şi Proceduri de Achiziţii Publice în Sprijinul Sectorului de Servicii Sociale din România, desfăşurat la Iaşi şi organizat de FONSS;

-o delegaţie formată din 3 persoane din cadrul DGASPC Suceava s-a deplasat în Germania în cadrul parteneriatului Schwaben Germania-Mayen Franţa-Ucraina-Consiliul Judeţean Suceava, având ca scop schimbul de experienţă şi socializare. În baza aceluiași parteneriat, în luna august au fost organizate în localitatea Gura Humorului activități de socializare și petrecerea timpului liber, la care au participat 18 adolescenți din Franța, Germania și din cadrul Serviciului multifuncţional pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului;

-un grup de asistenţi maternali au efectuat activităţi practice în Casa de tip familial ,,O nouă viaţă” în cadrul cursului de formare a asistenţilor maternali profesionişti ,,Pregătirea Specializată a AMP care primeşte în plasament un copil cu handicap”, organizat de Serviciul de Asistenţă Maternală din cadrul DGASPC Suceava;

-DGASPC Suceava a organizat un curs de formare profesională, la care au participat 75 persoane, din care 61 au fost atestate ca asistenți maternali profesioniști;

-persoane din cadrul DGASPC Suceava au paricipat la cursuri având ca teme: Incluziune socială, egalitate de şanse şi nediscriminare; Managementul serviciilor sociale şi de asistență socială; Regimul juridic al actelor şi contractelor administrative si metodologia interpretarii legii; Probleme aplicate de drept.Contenciosul administrativ si noile  coduri; Contabilitatea instituţiilor publice;Controlul financiar preventiv-instrument al managementului financiar preventiv; Managementul resurselor umane şi salarizarea personalului din instituţiile publice; Riscuri în activitatea funcţionarului public; Management administrativ-asigurarea performanţei; Dezvoltare organizationala,lucru in echipa,comunicare,dezvoltare personala si leadership; Audit intern,implementarea  si evaluarea sistemului de control intern in instiutiile publice; Reforma sistemului național de achiziții publice, noile reglementări legislative și instituționale; Legislaţie şi proceduri; Standarde, proceduri operaţionale şi gestionarea riscurilor; Managementul situatiilor de urgență,sănatate și securitate în muncă.

 

PROTECŢIA PERSOANELOR ADULTE

 

Îmbunătăţirea serviciilor oferite de către DGASPC Suceava

 

- la sfârșitul anului 2017, în Registrul Procedurilor sunt înregistrate un număr de 147 proceduri operaționale și de sistem, care au fost elaborate, verificate, avizate și aprobate (servicii destinate persoanelor adulte);

-au fost evaluate și s-au primit rapoarte favorabile/licențieri pentru un număr de 9 servicii sociale furnizate de DGASPC Suceava, destinate persoanelor adulte.

 

Combaterea riscului de excluziune socială a persoanelor cu handicap din sistemul rezidenţial și din comunitate

 

-serviciile sociale, acordate în cadrul centrelor rezidenţiale, cu rol de recuperare şi (re)integrare în familie şi comunitate a beneficiarilor asistaţi sunt structurate pe coordonate medicale, psihologice şi sociale şi cuprinde următoarele categorii de terapii: masaj, organizarea conduitelor şi structurarea perceptiv-motorie, psihoterapie suportivă, psihoterapie de relaxare, terapie cognitiv – comportamentală, terapie prin învăţare (reprezentare, dezvoltarea imaginaţiei, dezvoltarea atenţiei, dezvoltarea memoriei, stimularea creativităţii), terapie ocupaţională şi psihoterapie de expresie: expresie grafică, plastică, expresie corporală, expresie verbală, meloterapie, terapie prin muncă şi formare de abilităţi de muncă (ergoterapie), organizarea şi formarea autonomiei personale: educaţie perceptivă, igienă personală, formare de deprinderi (autoservire, autogospodărire, etc.), socioterapie – activităţi de socializare/resocializare, activităţi recreativ culturale, etc;

- la data de 31.12.2017, DGASPC Suceava avea în evidență un nr. de 20.522 persoane adulte, încadrate în grad de handicap, din care 8675 gradul grav, 10798 gradul accentuat, 995 gradul mediu și 54 gradul ușor.

Evaluarea complexă a persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate și din centrele rezidențiale  în vederea încadrării într-un grad de handicap

 

-în anul 2017 au fost evaluate medico-psiho-social, un număr de 6780 de persoane în vederea încadrării în grad de handicap sau a revizuirii certificatului de persoană cu handicap;

- DGASPC Suceava are în evidență în centrele destinate persoanelor adulte un număr de 864 persoane cu dizabilități.

 

Asigurarea tuturor drepturilor şi facilităţilor  persoanelor cu handicap din teritoriu conform legislaţiei în

vigoare

 

în anul 2017 s-au acordat:

  • indemnizaţii pentru adulţi cu handicap – în sumă de 46.248.795 lei
  • indemnizaţii pentru însoţitorii persoanelor cu handicap vizual – în sumă de 27.659.282  lei
  • buget complementar pentru adulţi şi copii cu handicap în sumă de  22.257.512,26 lei
  • alocaţii de hrană pt. copii cu HIV/SIDA, în sumă de 8130 lei
  • cheltuieli cu transmiterea drepturilor, în sumă de    725.649.84 lei
  • transport interurban în valoare  7.722.611,80 lei
  • dobânzi la credite 21.071,96 lei

VALOARE TOTALĂ =  104.643.052,86 LEI

 

Coordonarea și monitorizarea implementării standardelor specifice de activitate în centrele rezidențiale pentru persoane adulte

 

-identificarea, împreună cu specialiştii din centrele rezidenţiale, de soluţii favorabile la probleme/dificultăţile apărute pe parcursul implementării, în activităţile specifice;

-monitorizarea modului de implementare a Standardelor minime de calitate pentru centrele rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap la CRRN Sasca Mică și CRRN Costîna;

-au fost acordate servicii de suport și consiliere specialiștilor din centrele rezidențiale pentru persoane adulte, în implementarea unor prevederi legislative specifice protecției persoanelor cu dizabilități.

 

Reintegrarea în familie a persoanelor cu dizabilități din cadrul centrelor rezidențiale pentru persoane adulte

 

- în anul 2017 au fost reintegrati în familie 15 beneficiari ai serviciilor de  asistenţă socială din cadrul centrelor rezidenţiale pentru persoane adulte.

 

Colaborarea cu autorităţilor publice locale în vederea îmbunătăţirii competenţelor metodologice şi practice ale persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială

 

-au informaţi un număr de 55 de asistenţi sociali din cadrul primăriilor din judeţ cu privire la la aplicarea legislatiei în domeniu protecţiei persoanelor cu dizabilitaţi.

 

Sensibilizarea comunităţii şi iniţierea de acţiuni mediatice anti-stigmă privind persoanele cu dizabilităţi

 

-în perioada 8-12 mai 2017 a fost organizată campania ”Porți Deschise” având ca scop prezentarea  preocupărilor, activităților și realizărilor atât a beneficiarilor din centre, cât și a specialiștilor DGASPC Suceava;

-cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Asociația SEVA, în parteneriat cu  Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României au organizat a 6-a ediție a Campaniei „Flori pentru Suflet” în județul Suceava. În cadrul acestei acțiuni au fost oferite 600 de felicitări  și  flori persoanelor vârstnice din municipiul Suceava  și persoanelor vârstnice asistate în centrele de vârstnici;

-beneficiari ai CRRN ”O nouă șansă” Todirești au  participat în luna iunie 2017 la concursul național ”Europe Affiche-Fluvii și râuri din Europa”- ediția a VI-a, organizat în județul Cluj;

-cu ocazia zilelor  de 1 şi 8 martie, a sărbătorile Pascale și a sărbătorilor de Crăciun  au fost organizate în comunitate spectacole şi expoziţii cu produse confecţionate de către beneficiarii centrelor rezidenţiale;

-12 beneficiari din cadrul CRRN Costîna au participat la prima ediție a competiției de tenis de masă desfășurată în cadrul CRRN Mitocu Dragomirnei;

-în cursul lunii aprilie, un grup de elevi de la Școala Gimnazială Mitocul Dragomirnei au desfășurat activități educative, de ergoterapie și socializare, împreună cu beneficiarii din CRRN și LMP Mitoc, în cadrul proiectului “Din inimă pentru inimă”;

-în perioada 14-16 iunie, s-au desfășurat Jocurile “Disabled Persons' Olympics”, la care au participat persoane cu dizabilităţi din centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică destinate persoanelor adulte cu dizabilități;

-DGASPC Suceava a încheiat un contract de parteneriat cu Primăria orașului Siret, Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, Primăria Orașului Siret şi Colegiul Tehnic „Lațcu-Vodă” Siret, având ca obiect participarea unor asistați din centrele pentru persoane adulte la proiectul european „Building Bridges”, organizat de Kreisau Initiative, în Polonia, în perioada 25.06.2017-01.07.2017;

 -în luna iunie beneficiarii din cadrul centrelor rezidențiale pentru personae adulte au participat la evenimentul “Și noi suntem urmașii lui Ștefan“, organizat în incinta Muzeului Bucovina Suceava;

- DGASPC Suceava prin CRRN Zvoriștea a încheiat un acord de parteneriat în cadrul campaniei de voluntariat și acțiune comunitară ”Florile Recunoștinței”;

- în cadrul CRRN Sasca Mică a fost organizat, în luna octombrie, „Festivalul toamnei” (expoziție și moment artistic) la care au participat aproximativ 200 beneficiari, aparținătorii acestora și invitați din comunitate;

- beneficiarii din cadrul CRRPH Pojorîta, CRRPH Siret, CRRN Sasca Mică, CRRN „O Nouă Șansă” Todirești, CRRN Mitocu Dragomirnei, CRRN Costîna, CRRN Zvoriștea, au participat la evenimentul “Deschide ochii.. Deschide inima... ” ediția a XII a organizat cu ocazia  Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilități la Iulius Mall Suceava;

- tinerii din cadrul CRRPH Siret au luat parte, alături de Fundația “O Nouă Viață” Siret, reprezentanții instituțiilor publice din orașul Siret, elevii de la cele două școli din localitate, la marșul dedicat Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilități sub egida “Egal e Normal”;

- voluntari din Austria, împreună cu beneficiari din cadrul CRRPH Siret, au organizat Piața Crăciunului, în incinta Școlii Generale din orașul Siret;

-au fost încheiate 6 contracte de voluntariat pentru desfășurarea de activități cu beneficiari ai serviciilor sociale;

-au fost organizate excursii si drumeții la care au participat beneficiari ai centrelor pentru persoane adulte cu dizabilități.

Inapoi